joi, 24 aprilie 2008

Flacăra Olimpică a ajuns în Canberra

Flacăra olimpică a ajuns miercuri în Australia, cu o zi înainte de periplul în condiţii de strictă securitate prin capitala Canberra, unde sunt aşteptate manifestaţii protibetane, relatează AFP. Aeronava de tip Airbus A330 aparţinând companiei Air China, care transportă flacăra olimpică, a aterizat la 07.50 (23.50, ora României) pe un aerodrom militar din capitala australiană după un zbor de şase ore. Flacăra a fost întâmpinată de oficiali australieni şi de reprezentanţi ai comunităţii aborigene. Mii de manifestanţi prochinezi sunt aşteptaţi joi la Canberra pentru a asista la periplul flăcării olimpice, dar şi circa 600 de militanţi protitebani, care vor profita de eveniment pentru a denunţa situaţia drepturilor omului înregistrată în China.

Peste jumătate din cei 1.000 de poliţişti din Canberra vor fi mobilizaţi pe traseul de 16 kilometri care va fi parcurs de flacăra olimpică cu scopul de a preveni incidente de genul celor produse la Paris şi Londra.
"Participarea la această ştafetă este importantă şi este importantă atât pentru cei care sprijină drepturile omului, cât şi pentru cei care susţin idealurile sportive", a declarat Jon Stanhope, un oficial australian.

La rândul sãu, vicepreşedintele comisiei de coordonare a Jocurilor Olimpice, Kevan Gosper, a precizat că securitatea va fi asigurată de către oficialii australieni.
"Oamenii sunt liberi să manifesteze atâta timp cât o fac paşnic", a adăugat acesta.

Autoritãţile indoneziene au redus marţi traseul flãcãrii olimpice la minim iar ceremonia a fost transferată în incinta stadionului naţional din capitala Jakarta unde s-a intrat doar pe bază de invitaţie.

Sursa: Mediafax

Mariana Bitang "cea mai de succes antrenoare din lume"

Antrenoarea Mariana Bitang a fost inclusă în World Records Academy ca fiind "cea mai de succes antrenoare din lume", palmaresul său cuprinzând 19 medalii olimpice şi alte 152 de medalii obţinute la Campionate Mondiale, Europene şi la Jocurile Olimpice.

Octavian Bellu a antrenat echipa naţională a României din 1981. Mariana Bitang i s-a alăturat la începutul anilor '90. Împreună cu echipa de gimnastică a României au obţinut mai mult de 250 de medalii la concursurile internaţionale. Rezultatele de excepţie obţinute de cei doi antrenori le-au adus, de asemenea, şi recunoaşterea ca "cel mai de succes cuplu de antrenori din lume", consemnează World Records Academy pe siteul oficial.

Secretul succesului în gimnastica românească a fost definit de antrenoarea Mariana Bitang ca fiind "munca din greu". "Nu poţi cuceri aurul dacă nu faci sacrificii. Mi-aş fi dorit să petrec mai mult timp cu fiul meu... sau să fi avut o vacanţă, dar nu am avut niciodată un concediu adevarat", a declarat ea.

Mariana Bitang este în prezent consilier de stat pentru promovarea sportului la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă al Administraţiei Prezidenţiale a României. De asemenea, ea este preşedinte al Fundaţiei Casa Campionilor, fondată de mari sportivi ai României: Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă.

Pentru rezultatele obţinute, fosta antrenoare Mariana Bitang a fost decorată de preşedinţii României şi recomensată cu cele mai înalte distincţii din partea Comitetului Olimpic (Colanul de Aur) şi a Federaţiei.

sursa: mediafax

Spovedania lui Colţescu!

“Centralul” craiovean spune că îşi achită singur ratele, dar că în iarnă n-a avut bani să-şi plătească întreţinerea şi a fost nevoit să închidă caloriferele.

Sebastian Colţescu a acceptat ieri o amplă discuţie la doar o zi după ce Gazeta Sporturilor a dezvăluit că, la finalul partidei Di­namo - Urziceni 1-1, Cristi Borcea a in­trat peste el în vestiar şi i-a repro­şat prestaţia, spunîndu-i că i-a ofe­rit bani în trecut din care ar­bi­trul şi-a putut plăti ratele pentru a-şi a­chi­ta maşina Mercedes C Klasse pe care şi-a achiziţionat-o. “N-am ni­mic de ascuns”, a fost pro­poziţia cel mai des folosită de Col­ţescu, care a avut primul cuvîn­tul în interviul ce urmează:

— Trebuie să fac lumină, oda­tă pentru totdeauna, pentru că, sin­cer, m-am săturat să tot aud numai abe­raţii. Ba că nu ştiu cine îmi plă­teşte nu ştiu ce, ba că alt con­ducător mi-a cumpărat maşi­nă.

— Cum v-aţi luat actuala ma­şi­­nă, Mercedes C Klasse?

— Conduceam un Cielo şi pen­tru că atunci cînd eşti arbitru faci mul­te deplasări, părinţii mi-au zis să-mi iau o altă maşină, mai bu­nă. Dar nu aveam bani pentru cre­dit.

— Să fim serioşi, un credit de nevoi personale l-aţi putea lua cu 7-8 milioane de lei salariu.
— Da, aşa o fi, dar eu aveam 4 milioane de lei salariu. Lucram la o fir­mă a fraţilor Buzărnescu, care sînt şi ei din Craiova. Aşa că mama şi tata au realizat creditul, e pe numele lor, făcut la BCR.

“M-au ajutat părinţii”

— Şi ratele şi le plă...
— Staţi aşa. Am vîndut Cielo, am mai luat şi de acolo ceva şi mai aveam şi eu nişte bani strînşi, că doar am un anumit barem atunci cînd arbitrez. Şi chiar şi aşa, nu mi-au ajuns banii şi mi-e şi ruşine să po­vestesc că în ziua în care am achi­zi­ţionat maşina mai aveam ne­vo­ie de un milion şi ceva pentru nu ştiu ce acte. I-am spus celui de la re­pre­zentanţă să mă împrumute el şi să vină cu mine acasă, că o să-i dau. Se uita ăla lung la mine, dar pînă la urmă mi-a dat.

— Dar Borcea v-a strigat că el vă plăteşte ratele?
— Ratele eu mi le plătesc. În iar­nă, cînd am avut o situaţie fi­nan­ciară dezastruoasă, m-au ajutat pă­rin­ţii. Mama a avut două case la Vîl­cea, le-a vîndut şi m-a sprijinit. Deci să termi­năm cu astfel de acu­zaţii.

— Bun, dar de ce nu i-aţi repli­cat lui Borcea în momentul în care v-a acuzat violent la finalul me­ciului Dinamo - Urziceni?
— El era în uşa vestiarului şi e ade­vărat că îmi striga ceva. Că de ce am dat acel penalty, că nu se impu­nea.

— S-a făcut legătura că banii lui Gigi Becali ar fi ajuns prin in­ter­mediul lui Borcea la dum­nea­voastră pentru meciul de anul trecut, Dinamo - CFR 1-0.
— Mercedes-ul acesta l-am achi­­ziţionat în aprilie 2007, iar me­ciul respectiv s-a jucat în mai 2007. Deci nu acel meci a fost motivul pen­tru care eu am avut o perioadă proastă în toamna trecută. De alt­fel, am avut o discuţie cu domnul Lupescu, înaintea acestui retur, în care i-am spus că mi-am revenit.

“Merg la psiholog”

— Adică?
— Adică, nimeni nu ştie că eu merg de două ori pe săptămînă la psi­holog. Psihic, am fost la pă­mînt după ce m-am despărţit de so­ţie anul trecut. A fost un moment delicat, după ce stai 8 ani cu cineva lîngă tine, să te desparţi la puţin timp după nuntă.

— Bun, dar cum să vă creadă lumea că aţi avut o situaţie finan­ciară dezastruoasă în iarnă?
— Păi, aşa a fost. Ştiţi că astă-iar­nă, cînd afară era ger, eu stă­team cu caloriferele închise ca să nu fiu nevoit să plăteasc mult la între­ţi­nere?! Numai eu ştiu de unde am fă­cut rost de 600 de euro în ianua­rie pentru a plăti stagiul arbitrilor din Antalya.


— Dar...
— Cîtă lume ştie că eu stau în­tr-un amărît de apartament cu do­uă camere, de 50 de metri pătraţi? În plus, apartamentul e în Cra­io­vi­ţa, cel mai rău famat cartier din Cra­iova. Nici nu mai vreau să spun ce situa­ţie penibilă s-a petrecut în iarnă.

“N-aveam bani să ies în oraş cu prietena”

— Ce anume?
— Nu mai aveam bani nici să ies în oraş cu prietena mea şi mă suna mama ei, mă chema şi îmi zicea: 'Uite, ia aici un milion de lei, să aveţi bani să mergeţi în oraş!'.

— Revenind, ratele la maşină vi le plăteşte Borcea sau nu?
— Nu, nu, nu! Acum mi le plă­tesc eu. Cîte 155 de euro pe lună. Pî­nă la urmă, sînt şi eu arbitru, cîştig bine din barem, am avut în ultimii doi ani 50 de meciuri în Liga I, 30 la “B” şi 10 ieşiri internaţionale, iar de cînd a început returul am strîns 8.000 de euro, am mai avut şi me­ciuri internaţionale. Ce, sînt sin­gu­rul arbitru cu maşină? Dar de ce cînd aveam Cielo nu a venit nimeni să spună ce maşină am? N-am for­ţă să mă răz­boiesc cu nimeni. Dacă sînt crezut, bine, dacă nu, n-am ce să fac.

“Sînt şomer!”

— În acest moment, lucraţi undeva?
— Nu, de vreo 4 luni sînt şomer. Mi-am băgat actele şi am încasat cîte 3,8 milioane de lei pe lună, dar am promisiunea lui Silviu Bog­dan, fost arbitru, că mă va angaja la el. Are o firmă de mobilă şi o să fiu pro­­babil la departamentul de scu­le. Nici părinţii mei nu au afaceri, nu au terenuri, nu au influenţă la ni­meni, nu sînt decît omul Comisiei Centrale a Arbitrilor, al lui Lupescu, al lui Gheorghe Constantin.

— E adevărat că aţi rupt re­la­ţia cu Gheorghe Nedelescu, ob­ser­va­torul de la Dinamo - CFR 1-0, pentru că el ar fi lansat ideea că v-aţi compromis la meciul din Şte­fan cel Mare?
— El e observator, eu arbitru. Nu sîntem prieteni, nici duş­mani. Nu-mi bagă el flu­ierul în gură să-mi spună cum să arbitrez.

“N-am apucat să vorbesc cu Colţescu, dar am înţeles de la Borcea că n-a făcut acele declaraţii”
Ionuţ Lupescu director general FRF

“Dacă aş fi luat 100.000 de euro de la meciul Dinamo - CFR, aşa cum se vorbeşte, eram împărat acum”
Sebastian Colţescu arbitru FIFA

“Nu pot eu să comentez ce a spus sau nu Borcea, pentru că nu ştiu dacă s-a întîmplat, dar am o părere foarte bună despre Colţescu. E unul dintre cei mai buni arbitri, e corect şi echidistant”
Adrian Porumboiu fost arbitru FIFA

Sursa:www.gsp.ro

Brasovul a promovat in Liga I


Formatia antrenata de Razvan Lucescu, F.C. Brasov si-a asigurat si matematic promovarea in Liga I dupa victoria obtinuta in fata echipei F.C.M. Focsani, scor 3-0.

Astfel, brasovenii au 22 de puncte avans fata de a treia clasata in Seria I a ligii secunde, Petrolul Ploiesti, cu doar 7 etape ramase pana la finalul sezonului.

"Este o zi extrem de fericita pentru noi. Trairile sunt foarte mari si greu de explicat in cuvinte. Am reusit sa obtinem o promovare la care tanjea toata lumea in Brasov. Am muncit foarte mult in acest sezon,iar acum munca ne este rasplatita cu o promovare cu mai multe etape inainte de finalul campionatului. Tot ce pot spune este ca sunt extrem de fericit si multumit de baietii care au pus umarul la aceasta performanta. Am sperat ca in sambata Pastelui sa promovam si matematic, dar uite ca am reusit aceasta promovare mai repede. Traiesc o satisfactie foarte mare", a declarat antrenorul brasovenilor, Razvan Lucescu.

F.C. Brasov reuseste sa revina in Liga I dupa trei sezoane in care a evoluat la matineu. In aceeasi serie cu Brasovul, F.C. Otopeni are 9 puncte in fata Petrolului, a treia clasata, si ar putea insoti echipa lui Ioan Neculaie in Liga I.

Sursa:www.ziare.com

miercuri, 23 aprilie 2008

Naţionala României face 87 de milioane de euro

Finanţiştii au evaluat echipele de la Euro 2008. Tricolorii ocupă locul 12 din 16.

Nepreţuită pentru suporteri, echipa naţională a României ar valora, conform specialiş tilor europeni în finanţe, aproximativ 87-90 de milioane de euro. Este vorba, evident, despre totalul sumelor la care sunt evaluaţi componenţ ii primei reprezentative tricolore pe piaţa transferurilor. Cu o lună şi jumătate înainte de startul Campionatului European de fotbal din Austria şi Elveţia, Raiffeisen Research, www.bwin.com www.transfermarkt.de şi Canadean au calculat valoarea de piaţă a celor 16 naţionale participante, precum şi a fiecărui posibil jucător selecţionabil. Conform previziunilor făcute de autorii studiului, România nu va trece de cea mai valoroasă grupă, din care mai fac parte Italia, Franţa şi Olanda.

Scumpii Mutu şi Chivu

Potrivit acestor calcule, Adrian Mutu este fotbalistul cel mai bine cotat din naţionala lui Victor Piţurcă. Adi „face“ 25 de milioane de euro, cu 4 milioane mai mult decât Cristi Chivu, căpitanul tricolorilor. În fapt, Mutu şi Chivu înseamnă peste 50 la sută din cota României, valoarea medie a unui jucător tricolor fiind de 3,9 milioane de euro. Cu excepţia vedetelor, doar doi români din lot se mai apropie sau depăşesc această valoare: Ciprian Marica - 6,5 milioane de euro - şi Ionuţ Mazilu - 4 milioane de euro. Cel mai valoros fotbalist de la Euro 2008 este considerat portughezul Cristiano Ronaldo, evaluat la 55 de milioane de euro. Italianul Andrea Pirlo este cel mai scump jucător care va evolua în Grupa C (a României), mijlocaşul de la AC Milan fiind evaluat la 36 de milioane de euro.

Adversarele României sunt mult mai bine cotate: Italia - 369 de milioane de euro, Franţa - 368 de milioane de euro, iar Olanda - 187 de milioane de euro. Cea mai scumpă reprezentativă participantă la turneul final este considerată Spania, al cărei lot este estimat la 376 de milioane de euro.

Sursa:www.evz.ro

vineri, 11 aprilie 2008

Flacara Olimpica in pericol..


Importanta simbolului JO a fost pusa in pericol de mai multe ori in traversarea sa pe continentele lumii.In Europa a fost o problema mare.Eu inteleg ca se fac greseli din partea Chinei in ceea ce priveste Tibetul si va spun ca nici eu nu sunt de acord cu ceea ce fac , dar nu inteleg de ce Flacara Olimpica e punctul din centru in acest „razboi”.Una e sa pastrezi traditiile vechi inca din antichitate si alta e sa te razbuni pe prostiile altora.

Daca pana si aceasta valoare isi pierde din „puterea ” sa de a sensibiliza populatia cu privire la marile manifestari olimpice , atunci ce putem sa mai credem?

Sa speram ca in desfasurarea JO nu vor fi probleme si manifestari de agest gen pentru ca altfel vom avea de pierdut , nu doar cei care fac greselile ci toata lumea.

Dragos-Andrei



Mutu...mi-a devenit erou...

Chiar daca mi-a fost antipatic ca jucator o buna perioada de timp pentru greselile care le-a facut in defavoarea imaginii fotbalului romanesc , Adrian Mutu m-a facut sa-l respect acum.Asta datorita faptului ca a devenit un jucator constant , echilibrat , luptator si devotat pentru echipa.Aseara la meciul unde Fiorentina s-a calificat in semifinalele europene , Mutu a marcat doua goluri de exceptie care m-a facut sa fiu mandru de el. Eu sper ca aceasta constanta in joc se va regasi si la CE de anul acesta si ca echipa nationala se va afla pe unul dintre locurile de pe podium.Poate visez frumos , dar imi doresc din tot sufletul ca si fotbalul sa devina ceea ce a fost odata pe vremea lui hagi si Popescu.

Dar cu atat mai bine ar fi ca Fiorentina sa ajunga in finala si sa o castige , Mutu sa marcheze si cota sa de piata sa creasca mult peste asteptari.

Nu am sa uit sa amintesc si de golurile lui Contra.Felicitari ambilor jucatori si mai ales sa incepem sa visam la CE si la finala de la aceasta.


Dragos-Andrei


Ne asteapta Jocurile Olimpice

Inca un moment care ne va tine cu inimile stranse la vara va fi disputarea JO de la Beijing unde echipa feminina de gimnastica si echipa nationala de handbal pot cuceri aurul olimpic , care ne poate bucura si pot oferi o imagine mai mult decat onorifica tarii noastre.

Daca echipa feminina de gimnastica e in pasul schimbarii de generatii , schimbarii in bine dupa parerea mea , pentru ca aurul european ne da sperante foarte mari.Oricum eu sunt optimist , mai ales pentru tanara generatie ca vor tine si vor aduce aurul tot la noi.

La echipa de handbal , aici aceasta este bine formata , inchegata si mai ales cu jucatoare care se cunosc si care au o experienta mult peste alte echipe.

Insa nu as vrea sa ne bazam doar pe aceste doua sporturi , ci as vrea sa avem surprize si din partea altor sportivi romani.



Dragos-Andrei

joi, 10 aprilie 2008

România în grupă cu Norvegia, Suedia şi Germania la Cupa Mondială

"Naţionala" feminină a României, locul 4 în lume, a fost invitată pentru a patra oară consecutiv la GF World Cup, competiţia care se desfăşoară an de an în Danemarca şi care adună la start cele mai bune echipe din lume. Cupa Mondială se va desfăşura anul acesta între 14 şi 19 octombrie, la Aarhus. România face parte din grupa B alături de campioana Europei, Norvegia, de medaliata cu bronz la Mondiale, Germania, şi de Suedia. Din grupa A fac parte campioana mondială, Rusia, Danemarca, Ungaria şi Franţa.

România va întîlni pe 14 octombrie Norvegia, de la ora 19:00, pe 15 octombrie, de la ora 17:00, va juca în compania Suediei, iar în ultimul meci din grupă, pe 16 octombrie, adversarele "tricolorelor" vor fi nemţoaicele. Primele două clasate se califică în semifinale. Pînă acum, România s-a clasat pe locul 4 la ediţia inaugurală, din 2005, a pierdut finala cu Rusia în 2006 şi a fost a 5-a anul trecut.

miercuri, 9 aprilie 2008

Inca un meci din alta galaxie

Meciul dintre echipele Arsenal si Liverpool a fost de o calitate iesita din comun.inca odata s-a dovedit ca fotbalul din Anglia este cel mai puternic , nu doar pentru ca au resursele financiare necesare , dar si pentru ca exista constanta in selectionarea jucatorilor cat si a pastrarii antrenorilor.
Oare cine nu si-ar fi dorit sa se afle pe un stadion plin de suporteri inflacarati , care canta neincetat si fara sa vrei te palesc lacrimile fie de bucurie , fie pentru ca nu ai reusit sa invingi.
Sa vrei sa simti cu adevarat pasiunea pentru fotbal , incearca doar sa intri in pielea unui astfel de suporter , sau macar viseaza la unul dintre jucatorii ce ti-au oferit acele momente de glorie.


Dragos-Andrei

marți, 8 aprilie 2008

Forfota din nou...

Steaua si CFR Cluj sa afla pentru prima data la egalitate de puncte , pe primul loc al clasamentului Ligii I.Conducerile celor doua cluburi se acuza si se sicaneaza de "jocurile" fiecaruia.Jucatorii dau declaratii in presa , in special cei de la Steaua cum ca ei ar fi singurii care merita sa mearga in Champions League , pentru ca au echipa (ce-o fi insemnand asta nu prea stiu :) ) , stadion si suporteri.
Echipa nu prea au , sincer sa fiu doar "guri mari" si mai ales care fug de pe teren atunci cand e "articulat" arbitrul.
Pana la sfarsitul campionatului vom mai avea astfel de spectacole de tip forbalistic romaneste.Oricum sanctiunile de la comisiile de disciplina vor curge neincetat.

Dragos-Andrei

duminică, 6 aprilie 2008

Gimnastele din nou în vârf

Cu două puncte în faţa Rusiei, elevele lui Nicolae Forminte au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european.

După patru ani, România a redevenit regina gimnasticii continentale. Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi şi Cerasela Pătraşcu au cucerit, ieri, prima medalie de aur a generaţiei pregătite de antrenorul Nicolae Forminte.

Deşi ghinionul s-a ţinut scai de ele (Cerasela Pătraşcu s-a accidentat în calificări, ea fiind adusă pe brațe pe podiumul de premiere de către Forminte), fetele s-au mobilizat exemplar la Clermont-Ferrand. Experienţa şi siguranţa celor doi lideri, Izbaşa şi Nistor, îmbinate cu dorinţa de afirmare a tinerelor speranţe, Tămîrjan şi Drăgoi, au fost ingredientele perfecte pentru a face să răsune în sala „Maison des Sports“ imnul României.
Tricolorele au început bine, după evoluţiile la paralele şi la bârnă ele aflându-se la o ze­cime în urma Rusiei. A urmat însă proba de forţă, solul, unde Izbaşa s-a des­curcat perfect. Aplaudată de întreaga sală, ste­lista care şi-a prezentat exerciţiul pentru JO a fost răsplătită cu 15,750. Nota a dus România pe prima poziţie a clasamentului parţial 137,450 faţă de 135,475 cât aveau rusoai­cele. La ultima rotaţie, cele două aspirante la titlul continental au intrat la sărituri. Ambele echipe au avut execuţii fără ratări, dar gimnastele noastre şi-au păstrat avantajul. Astfel, România, medaliată cu argint la Volos, în 2006, şi-a luat revanşa în faţa Italiei. Ultimul titlu pe echipe cucerit de noi a fost în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena. Tot în acel an, România reușea o performanță similară la Europenele de la Amsterdam.


"Este o victorie de moral, un balon de oxigen pentru gimnastica noastră. Avem o echipă frumoasă, de aur" - Adrian Stoica preşedinte FRG

Clasament pe echipe
România 181,525 puncte
Rusia 179,475 puncte
Franţa 177,175 puncte
Italia 175,775 puncte

"Acest titlu ridică o mare greutate de pe umerii noștri" - SANDRA IZBAȘA, gimnastă România

Mai avem cinci finale

Primele gimnaste care vor să cucerească un titlu pe aparate sunt junioarele. România va fi în două finale, la bârnă, prin Amelia Racea şi Ana Porgras, şi la sol, prin Amelia Racea şi Loredana Sabău. De la ora 15:00 (în direct pe TVR 2) intră în concurs senioarele. Steliana Nistor va concura la paralele, iar Sandra Izbaşa şi Anamaria Tămîrjan la sol. Cea mai interesantă finală pentru elevele lui Nicolae Forminte este la bârnă, unde Izbaşa (15.875) şi Nistor (15.800) s-au calificat cu cele mai mari note.

Sursa:www.prosport.ro